GUSTERNOLI E PALUMBARU

di Pino Lo Preiato

 

Finalmenti finimmu chiji anni di lementari,

raggiunavanu tanti cosi i fari pe festeggiari.

Dicidimmu u jamu je gusternoli e palumbari,

nu fossu scavato d’anni da chjina da Costera.

 

Jera nu fossu strittu e brocciusu pe scindiri,

jera comu nu carvariu a storta chiju calari.

Arrivati a chiju pricipiziu ebbimu a fermari,

postu periculusu chi ndi potemu ncafunari.

Subba nu centu arbureji ngiru a chija timpa

jeranu quagghjati di palumbi ammasunati,

jettammu na gridata e tutti si ndi volaru.

A nu cinquanta metri sutta nc’era Varejiu.

 

Gridavamu e palumbi mu i vidimu volari.

Aspettavamu queti queti pe na menzurata,

e ad una ad una tornavanu jo palumbaru.

Poi gridavamu addopedi e i vedemu volari.

 

Arrivammu nto fundu i chija fossa sculati,

non c’era acqua, jera a sudura da pagura.

Passamu nu saccu d’uri e ndi divertimmu,

chiju jera u piaciri: sbafanti ca nui jimmu.

 

Arrivatu a casa lordu, chinu di lippi e ntajatu,

mama si misi a gridari, no mi dassau i vastasu!

Mortu e spagnatu non ebbi atru ca cumpessari:

quattru caci ‘nculu e mi mandau a dormiri.

 

A jornu Mama: “No jiri cchjiù nta chija fossa

ca u magu di Joghà mangia di figghjoli l’ossa”.

Chistu mu scarpejau nta menti e non jivi cchjiù

ch’era randiceju quandu passau a pagura, mberzù.

 

All’annu, quandu jia a scola a Muntavuni,

a curva du macello scappava a curramuni,

avia paura nommu nesci u magu i Joghà

e ja Cicciu u Cacu smettia i scappari jà.